Evenimente:

  • 00 ZI
  • 00 ORA
  • 00 MIN
  • 00 SEC
+
<>

Botosani

Sursa: Wikipedia

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al județului Botoșani, Moldova, România. INS estima la data de 20 februarie 2009 că municipiul avea o populație stabilă de 116.110 locuitori, în creștere față de 2002 când se înregistrau 115.070 locuitori. Este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe interfluviul dintre râurile Sitna și Dresleuca, spre vest între Dresleuca și Siret, apoi coboară între dealurile Crivăț, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei.

Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria ce datează din 1350. Între secolul XIV și anii ’70 ai secolului XIX, Botoșaniul, fiind amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești. Începând cu 1870 orașul a pierdut din zona de influență economică, deoarece a devenit un capăt de linie ferată secundară odată cu prelungirea liniei Lemberg-Cernăuți-Suceava;precum și datorită construirii liniei Dorohoi – Iași pe valea Jijiei. Târgul a devenit unul de importanță locală, înregistrându-se o scădere importantă a comerțului. Activitatea orașului s-a orientat din acel moment către industria agricolă, rolul principal avându-l producția agricolă a marilor moșii.

Între 1870 și 1968 a fost o perioadă de decădere pentru oraș, fapt demonstrat de scăderea populației de la 39.941 în 1870 la 35.220 în 1966. Începând cu 1968 Botoșaniul redevine reședință de județ, iar până în 1992 urmează o perioadă de creștere și dezvoltare, însoțită de creștere rapidă a populației către maximul istoric de 126.145 de locuitori înregistrat în 1992.

După 1989 urmează o tranziție dificilă, trecerea la economia de piață afectează orașul, se închid multe din fabricile deschise în perioada 1968-1989, iar ca o consecință directă a lipsei de oportunități economice apare emigrarea masivă a populației către vestul Europei și America de Nord.

Istoric

Dezvoltarea orașului a fost influențată de amplasarea acestuia la zona de contact între Podișul Sucevei și Câmpia Jijiei, fapt ce a dus atât la dezvoltarea comerțuilui cu produse agricole cât și a celuia cu animale. De asemenea situat într-un punct favorabil de legătură între principalele drumuri comerciale ale Principatului Moldovei, Botoșaniului a devenit un important centru de comerț ce a crescut până către a doua jumătate a secolului XIX.

Pe teritoriul Botoșaniului în locul denumit „La Siliște” (situat la circa 2 km nord de oraș) se găsesc, în afară de dovezi privind continuitatea de locuire pentru intervalul secolelor XIII-XVIII, și urmele unei culturi Protodridu, care arată asimilarea culturii materiale a slavilor de către localnici, în perioada secolelor IX-X.[9] Deasemenea în zona fostei bariere Agafton s-a descoperit o așezare în care s-au găsit fragmente de ceramică din secolele III-IV și din perioada secolele XI-XIII aparținând feudalismului timpuriu; iar în zona Mănăstirii Popăuți s-au găsit dovezi arheologice ce demonstrează continuitatea locuirii în zonă între secolele XIII-XVIII.

Pe baza acestor observațiile arheologice efectuate până în prezent se apreciază că târgul-oraș datează din veacul al XIV-lea, fiind precedat de o așezare de veac XIII. Prima atestare documentară a târgului Botoșanilor este realizată de pisania bisericii armene din centrul târgului, aceasta datând din 1350.

Descoperirile arheologice de pe teritoriul județului Botoșani, la Drăgușeni, Mitoc, Rădăuți-Prut, Ștefănești, Vorniceni, confirmă faptul că în această zonă au fost prezente așezări omenești încă din paleolitic. Specifice culturii Cucuteni sunt vasele de ceramică și pământ ars, pictate în 2 sau 3 culori, de un înalt niverașului a fost un păun cu coada răsfirată ce simboliza podoabele doamnei Moldovei, cumpărate cu bani din venitul târgului.l artistic. Dezvoltându-se atât de timpuriu „Botoșanii nu au fost cetate ci târg deschis, fără ziduri” situat la o răspântie de drumuri, ceea ce a dus la un comerț înfloritor. Se pare că, începând cu secolul XV, dezvoltarea pe care o cunoaște comerțul aduce orașului venituri însemnate.

Marii voievozi ai Țării Moldovei, Ștefan cel Mare și Petru Rareș, înscriu numeroase prezențe la Botoșani, în județ păstrându-se și azi ctitoriile domnești: Biserica Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) și Biserica Sf. Nicolae Popăuți (1496) ale lui Ștefan cel Mare, azi monumente istorice. Tot monumente istorice sunt ctitoriile Doamnei Elena, soția voievodului Petru Rareș: bisericile Sf. Gheorghe din Botoșani (1551) și Uspenia (1552).
Botoşaniul 1900-vedere din Liceul Laurian către centrul oraşului

Casa Memoriala “Nicolae Iorga”

Casa Memoriala “Nicolae Iorga”

La sfârșitul secolului XVI cârmuirea orașului revenea unui vornic numit din partea Doamnei, care avea sarcina să strângă veniturile ei, să judece pricinile, să păzească liniștea și să scrie răvașe în numele târgului. Pe lângă vornic funcționa un consiliu orășenesc, format dintr-un șoltuz și 12 pârgari aleși de comunitate. O administrație bine pusă la punct, va funcționa în Botoșani după 1820, când orașul nu va mai fi apanaj al Doamnelor. Botoșaniul e un oraș care păstrează o structură subterană de târg, cu pivnițe boltite suprapuse. Ele au adăpostit timp de sute de ani mărfurile târgului, constituind și locul de refugiu al populației în timpul repetatelor invazii. O valoare arhitecturală de necontestat o constituie lăcașuri de cult vechi de jumătate de mileniu, precum și zona de târg a orașului, renumită pentru valoarea arhitecturală a centrului istoric.

Geografie

Parcul Mihai EminescuOrașul Botoșani este situat în nord–estul României, în zona de contact dintre regiunea dealurilor înalte de pe stânga văii Siretului, în vest, și cea a dealurilor joase a Câmpiei Moldovei ce se întinde către est. Dealurile din partea de vest a orașului fac parte din Podișul Sucevei – sectorul șeii Bucecea-Vorona cu altitudini maxime de 250 metri (Dealul Sulița), și cu altitudini minime – 150 metri – în partea de sud-vest și nord-est. Intre relieful înalt din vest, cu caracter de coastă și cel de câmpie colinară din est, exista un culoar depresionar (uluc) în care este așezat municipiul Botoșani.

Teritoriul orașului propriu-zis are o suprafața de 4132 ha, și un caracter ușor alungit pe direcția nord-sud. Altitudinea medie a orașului este de 163 metri, nedepășind decât excepțional 200 metri, în partea vestică. Caracteristic acestei regiuni este relieful de dealuri joase sau câmpii deluroase, dezvoltate pe depozite monoclinale (ușor înclinate spre sud-est), cu pante slabe, cu văi foarte largi, cu interfluvii ca niște platouri și cu energie de relief redusă, în medie 30-40 metri.

Orașul Botoșani, acesta este încadrat de două râuri principale: Sitna (principalul afluent al Jijiei – 65 km) și Dresleuca, un afluent al Sitnei. Din cauza acumulării de la Cătămărești, râul Sitna are un debit mic în dreptul orașului Botoșani – 0.396 m3/s. În apropierea orașului mai sunt câteva acumulări mai mari de apă (sub formă de lacuri) și mai multe acumulări mici (gen iazuri). Printre cele mari, sunt de menționat următoarele lacuri:

Lacul Cătămărăști, pe râul Sitna, în suprafață de 164 ha – Irigații, Pescuit;
Lacul Curtești, pe râul Dresleuca, în suprafață de 39 ha – Irigații, Pescuit;
Lacul Dracșani, pe râul Sitna, în suprafață de 574 ha – Pescuit;

Floră și faună

Vegetația naturală a zonei de est orașului Botoșani este caracteristică zonei de silvostepă, fiind formată în special din terenuri agricole și pajiștile seculare ce ocupă locul fostelor păduri. În nord-vest se întind păduri de gorun, terenuri agricole și pajiști stepizate, iar în sud-vest făgete de deal și păduri amestecate de fag și gorun. În rest, vegetația naturală este caracteristică solurilor de pădure, cu fânețe și izlazuri pe care cresc ierburi perene. Culturile tradiționale constau din: grâu, secară, orz, porumb, cartofi, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui. Livezile ocupă suprafețe relativ mici și predomină prunul și vișinul, cireșul și părul, gutuiul și nucul.

Fauna este formată din căprioară, iepuri, vulpi.


Clima

Clima este temperat-continentală, influențată puternic de masele de aer din estul continentului, fapt ce determină ca temperatura medie anuală să fie mai redusă decât în restul țării ( 8- 9 oC), cu precipitații variabile, cu ierni sărace în zăpadă, cu veri ce au regim scăzut de umezeală, cu vânturi predominante din nord-vest și sud-vest.

 

Parcul Mihai Eminescu

Parcul Mihai EminescuParcul amenajat în 1869, ce avea inițial denumirea de „Parcul Vârnav”, mai pastrează câțiva arbori contemporani cu Mihai Eminescu care a poposit aici de mai multe ori mai ales în ultima parte a vieții sale.

În parc există un mic lac artifical și un loc amenajat unde în trecut fanfara militară susținea recitaluri.